Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 31 octombrie.
În regiunile intracarpatice, vremea va fi frumoasă, iar cerul mai mult senin. În restul țării, însă, va persista nebulozitatea joasă, iar pe arii restrânse urmează să apară ploi slabe sau burniță, însă doar temporar.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului și în regiunile montane, în special la altitudini mari. Vor exista intensificări ale vântului și în zona de nord-est a țării, dar intensitatea acestuia va fi mai mică decât în zonele montane.
Temperaturile maxime sunt în scădere ușoară față de ziua anterioară și se vor încadra între 11 și 18 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -5 grade Celsius în zona de est a Transilvaniei și 10 grade pe litoral.
În cursul dimineții și a nopții, în zonele joase de relief poate să apară ceața.
ANM a emis mai multe avertizări nowcasting tip cod galben de ceață, valabile pentru localități din cinci județe, dar și un cod galben de intensificări ale vântului, după cum urmează:
În Bucureşti, vremea va fi închisă, dimineața vor fi condiții de ceață, iar în a doua parte a intervalului probabilitatea pentru ploi slabe sau burniță va fi în creștere.
Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade.